Cum Să Iei O Refinanțare Dacă Ești În Biroul De Credite?

Dacă și ție ți s-a întâmplat să întârzii cu plata ratelor dintr-un motiv sau altul dar ai musai nevoie de o refinanțare pentru că efectiv nu te ajungi cu banii, ai ajuns în locul potrivit. Nu o dată ai auzit că rău platnicilor nu li se acordă credite, corect? Ei bine această informație nu este complet incorectă. Într-adevăr, când ești deja în Biroul de Credite, nu este atât de ușor să obții un credit, însă, nu este imposibil.

Iar în continuarea articolului îți voi dezvălui cum poți obține tu, cel ce a fost catalogat ca rău platnit, o refinanțare a creditului, chiar dacă ai ajuns în Biroul de Credite.

Viața este imprevizibilă. Deși poate atunci când ai luat un credit erai stabil financiar și totul mergea ca pe roate, cu sănătatea nu te joci, sau cu orice altă problemă ce poate apare de nici unde. Creditele sunt o responsabilitate la care te înhami 5-10, 15 sau chiar mai mulți ani în cazul creditelor ipotecare. În perioada aceasta se pot întâmpla multe, iar tu nu ai de unde să știi, și nici nu te poți pregăti.

A fost de ajuns o pandemie globală pentru a înțelege că nimic nu ne este promis, și totul este relativ. La fel este și în cazul creditelor. Tot mai mulți oameni ajung să nu plătească ratele la timp din varii motive, astfel ajung să fie catalogați rău platnici de către bănci, iar în ultima instanță să ajungă în Biroul de Credite.

Astfel aș vrea să răspund la întrebarea care deja cred că ți se află pe buze încă din incipitul articolului...

    Se acordă sau nu refinanțări pentru rău platnici?

      Sunt multe motivele pentru care poți avea nevoie de o refinanțare a unui credit. Poate vrei să îți termini de renovat casa și din cauza cheltuielilor neprevăzute nu o mai poți face, sau poate din cauza unei probleme de sănătate nu ai mai reușit să îți achiți avansul pentru viitorul apartament și ai nevoie de o refinanțare.

      Motivele pot fi variate atunci când ai nevoie de o refinanțare și dacă nu te-ai regăsit în exemplele anterioare, cu siguranță ai un motiv cel puțin la fel de pertinent pentru care ai nevoie de o refinanțare. Totuși, trebuie să te avertizez din capul locului că situația se complică dacă ai ajuns în Biroul de Credite. Dacă de exemplu, abia ai început să întârzii cu plata ratelor, mai sunt încă bănci dispuse să îți ofere un credit.

      Situația se complică doar în cazul în care ai ajuns deja la Biroul de Credite. Acolo băncile nu mai acordă cu inima deschisă nimănui un credit. Totuși, dacă nu ești în topul rău platnicilor din Biroul de Credite, trebuie să știi că nu orice întârziere te transformă în secunda 2 în rău platnic. Pe scurt, pentru a fi considerat bun platnic de către bănci din nou, este nevoie de cel puțin 6 luni.

      Chiar dacă ești pe lista rău platnicilor din Biroul de Credite, cu întârzieri mărișoare, mai poți totuși să aplici pentru un credit, însă, abia după 4 ani de la ultima restanță semnificativă, altfel nu vei fi considerat eligibil.

      Dacă îți poți susține totuși cauza cu dovezi clare pentru care nu ai mai putut plăti un credit, poți încerca să le prezinți băncii. Doar cazurile ce pot fi susținute cu dovezi clare sunt luate în considerare de bănci.


        Cum obții o refinanțare dacă ești în Biroul de Credite?

          Aici intervenim noi, intermediarii de credite. Dacă ai nevoie de o refinanțare, în loc să dai buzna la ușile băncilor și să primești refuz după refuz, mai bine apelează la o persoană specializată, care face asta zilnic și cunoaște procedurile, pentru a-ți studia în primul rând situația și pentru a-ți zice care sunt șansele să primești o refinanțare. 

          Intermediarul de credite este obișnuit să primească tot soiul de întrebări, de la cele mai simple, precum "câte luni trebuie să ai lucrate pentru un credit de nevoi personale?" la "la cât timp se poate refinanța un credit?". Pentru a aplica pentru un credit de nevoi personale trebuie să ai cel puțin 6 luni lucrate, pe cartea de muncă, la același angajator. Iar un credit se poate refinanța atunci când efectiv ai nevoie de mai mulți bani. 

          De ce să apelezi la ajutorul unui intermediar de credite?

            Stăpânește procedurile bancare

            În primul rând, știe foarte bine ce face și o face bine. Tu ești expert în domeniul tău de activitate, intermediarul este stăpân pe procedurile bancare și legi, astfel că atunci când situația ta este destul de complicată, adică ești rău platnic, sau ești în Biroul de Credite, cea mai bună soluție pentru tine este să apelezi la ajutorul unui expert în domeniu.

            Un serviciu gratuit cu nenumărate beneficii

            Nu tot ce este gratuit este de mântuială, cel puțin nu în cazul intermediarilor. Serviciile lor sunt gratuite deoarece ei sunt plătiți din parteneriatele cu băncile. Atunci când ai alături un intermediar nu doar că poți pune oricâte întrebări simți nevoia, ci vei scăpa de calculele neplăcute și situațiile stresante în care nu înțelegi contractele băncilor sau procedurile. Vei fi ghitat pe tot parcusul colaborării de un adevărat camarad!

              Refinanțări pentru rău platnici:

                Te-ai regăsit în situațiile expuse în acest articol? Ai nevoie de o refinanțare însă nu știi sigur dacă poți aplica? Completează formularul de mai jos și te vom contacta în cel mai scurt timp pentru a afla povestea ta.








                  Copyright © Ami Team.  Toate Drepturile Rezervate.

                  Contact: AMI-GO Servicii Financiare SRL str Turturelelor nr 50, et 3, ap 6, sector 3 Bucuresti, e-mail: contact@amiteam.ro, Nr Telefon: 0744389783

                  REGISTER YOUR SPOT NOW

                  Enter your details below to get instant access to [enter lead magnet name here]

                  We process your personal data as stated in our Privacy Policy. You may withdraw your consent at any time by clicking the unsubscribe link at the bottom of any of our emails.

                  Close